Scurt istoric

Conform Conscriptiei din anul 1784-1787, in Densus existau un numar de 86 case, in care locuiau 109 familii, avand o populatie de 670 locuitori. Cea mai mare parte a populatiei o constituiau jelerii (102), iobagii (52), care prestau slujbe la un numar de 11 nobili. In anii urmatori scade numarul iobagilor si creste cel al nobililor,
    Conform Conscriptiei din anul 1820, in Densus existau 13 stapani feudali si 40 tarani dependenti. Iobagii prestau 3792 zile de robot pe an, ceea ce inseamna o medie de 94.8 zile de familie. Intre obligatiile taranilor fata de stapanii lor de pamant se mai inscrie si predarea a:

  • 34 de gaini,
  • 396 de oua,
  • 5 cocosi tineri
  • cupa de unt.

    La inrautatirea vietii locuitorilor satului Densus, mai contribuie si desele calamitati naturale, epidemiile, invaziile etc., mentionate in documente de la anul 1813 de catre Vichentie si Vizantie Pop.
    In secolul al XIX-lea renumele satului Densus avea sa fie sporit de celebra familie Densusianu. Densusul continua sa fie un sat de tip asezat characteristic asezarilor din Tara Hategului, zona etnografica renumita ale carui obiceiuri au fost determinate de ocupatiile de baza ale locuitorilor, agricultura, pomicultura si cresterea vitelor mari.
    In acele vremuri se practica asolamentul bienal, pamantul fiind impartit in doua tarine, una in cultura, alta lasata a fi gunoita. Locuitorii din Densus cu putin pamant pentru agricultura arau in jurul casei, unde cultivau legume, porumb si canepa. Dispuneau de suficiente fanete pentru cresterea animalelor.
    In anul 1850 populatia Densusului se ridica la 1248 locuitori, avea 47 cai, si 765 bovine, ceea ce inseamna ca dispunea de suficiente animale pentru un trai decent, in comparatie cu vecinii sai, Rachitova la o populatie de 1033 locuitori avea 8 cai si 228 bovine, Clopotiva cu 1463 locuitori avea 12 cai si 510 bovine, iar Salasul de Sus cu 1145 locuitori dispunea de 105 cai si 661 bovine.
    Pe langa aceasta ocupatie, mai sunt mentionate si alte ocupatii legate de confectionarea imbracamintei, funtiona o piua de panura si cateva mori.

    In  Tara Hategului, ca si in alte parti probabil, fiecare localitate are doua istorii:

  • una ancestrala transmisa de la o generatie la alta, care traieste in sufletul fiecarui locuitor al asezarii
  • si alta consemnata in filele istoriei din momentul in care  satul a devenit un loc de pricina intre doua “forte” sau cand, din mila vreunui domn a fost imbogatit cu un lacas sfant.

    Asa s-a intamplat si cu Densusul. Istoricul comunei Densus trebuie sa consideram ca este strans legat de existenta monumentului istoric “Biserica Sfantul Nicolae” din Densus, bijuterie arhitectonica medievala romaneasca. Biserica a fost zidita in apropierea fostei capitale a Daciei Romane-Ulpia Traiana Sarmisegetusa, pe o terasa situata pe malul stang al raului Galbena, in apropierea drumului roman care lega Drobeta de Perelinimum.
    Din anumite ipoteze s-ar crede ca  biserica din Densus este cea mai veche biserica cunoscuta pe teritoriul tarii si e datata inca din secolul IV-VI. Dupa alti autori se crede ca la obarsia bisericii a stat un templu mosaic pentru cultul focului aprins intre cei patru stalpi deasupra carora se inalta turnul patrat, ingust in sus pentru conducerea fumului.
    Dupa unii numele de Densus s-ar trage de la expresia in latina “Silva Densa” (padure deasa) unde ar fi fost ingropat unul din vestitii generali romani Longinus din timpul imparatului Traian. Odata cu trecerea anilor, timpul si-a pus amprenta si pe acest lacas sfant, suferind degradari. In acest sens, in anii 1889-1890, 1962, 2000-2005 s-au executat lucrari de renovare, restaurare si conservare a picturii de pe peretii interiori.
    In secolul  XIX si prima jumatate a secolului XX, printre familiile de intelectuali care s-au impus in mod deosebit in cultura si spiritualitatea romaneasca, un loc de cinste il ocupa si familia Densusenilor, care provenea dintr-o veche familie de preoti, de pe Valea Streiului, din satul Maceu. Putine au fost cazurile cand in aceeasi familie Dumnezeu a harazit nasterea si apoi formarea unui numar atat de mare de intelectuali: Vizantie, Beniamin, George, Aron, Nicolae, Ovid, Romul, Alexandru, Septimiu, Pompei, Eliza, Elena.
    Fratii Densusianu s-au remarcat prin cultura lor latina de scolala inalta, iar lucrarile lor se reflecta in ideile Scolii Ardelene:

  • Beniamin Densusianu (1829-1915) – preot, professor de teologie, vicar, personalitate marcanta a Revolutiei pasoptiste de la 1848, facand parte dintre cei care pregatesc Marea Adunare Nationala de pe Campia Libertatii de la Blaj, din 3-15 mai 1848.
  • Aron Densusianu (1837-1900) – critic si istoric literar, folclorist, poet, membru corespondent al Academiei Romane.
  • Nicolae Densusianu (1846-1911) – istoric, folclorist, membru corespondent al Academiei Romane al carui  bust se afla amplasat in imediata apropiere a Bisericii Sf. Nicolae Densus.
  • Ovid Densusianu (1873-1938) – filolog de renume european, istoric si critic literar, professor universitar, autor de manuale, poet si dramaturg, om de stiinta, savant care si-a daruit intreaga  existenta studiului si muncii creatoare.

    Densusul reprezenta, in secolul al XIX–lea, o particica din acea unitate geografica, etnica si etnografica care era Tara Hategului, renume sporit de membrii familiei Densusenilor, care isi vor inscrie numele in Pantheonul culturii romanesti.
    Primul sat care te intampina, intrand in comuna dinspre Totesti este Hatagelul, sat micut, asezat pe un raulet ce vine dinspre Pesteana, fiind destul de vechi. In anul 1453 apare sub numele Hacsadesel si este unul dintre satele donate de catre regele Ladislau nobililor Ioan, fiul lui Mihail din Ciula si lui Dionisie, fiul lui Andrei din Densus. Se pare ca in locul satului de acum ar fi fost inca de pe vremea romanilor o veche colonie, deoarece aproape de sat, pe locul numit ‘Gradistioara‘ pana nu demult se aflau ruinele unei cetati. Cele doua parti ale satului, una pe malul stang si alta pe malul drept al raului formau candva doua catune din care cel de pe malul stang apartinea Densusului. Dupa unele ipoteze, in secolul al XVI –lea si in aceasta localitate ar fi existat o biserica medievala, inscriindu-se in tiparul hategan medieval.
Satul Criva apare pentru prima data in documentul din 1438 ca proprietate a familiei Mursina din Densus.
    Pesteana este o localitate situata in partea de vest a Hategului, cu accesul mai direct de la soseaua Hateg-Sarmisegetusa, spre dreapta, dupa ce se trece de Totesti. Astfel, satul este aliniat de-a lungul apei Hategului pana la confluenta sa cu Valea Ohabei, venita dinspre sud-vest. Satul Pesteana apare sub acest nume inca din anul 1404 in mentiunea despre Tatul fiul lui Balcneaz ce a tinut judecata la Hateg. In anul 1733 este mentionata in unele documente ca si astazi in graiul poporului “Pesteana Mare”. Foarte putina lume cunoaste faptul ca de-a lungul principalei strazi a satului, la o distanta aproximativa de 250 m, se gasesc doua biserici, prima intalnita venind dinspre nord din directia Densusului este fosta biserica Greco-catolica, astazi ortodoxa, iar cea dea doua aflata mai jos este vechea Biserica Reformata.

        Biserica Ortodoxa  Sfantul Prorooc Ilie dateaza din secolul XIII-XIV, avand o structura din piatra adusa de la Ulpia Traiana Sarmisegetusa.Actuala biserica ortodoxa, cu infatisarea ei destul de ciudata a starnit cele mai noi reinterpretari. Are o nava rectangulara la care se adauga un altar disproportionat de mare, prevazut cu absida semicirculara si un turn clopotnita. Fazele diferite de constructie sunt tradate de diferenta de grosime a peretilor. La aceasta biserica intalnim fragmente din pictura initiala atat la interior cat si la exterior (pe peretele nordic al turlei) desene primitive cu linii groase.
        Biserica Reformata dateaza din secolul XIV-XV, fiind declarata monument istoric, este construita din zidarie de piatra si caramida, turn clopotnita cu cerdac din lemn.
    Mlastina de la Pesteana, rezervatie botanica, areal protejat de categoria a IV-a, in suprafata de 2 ha, amplasata pe teritoriul satului Pesteana, reprezinta o colmatare subrecanta prin sfagmatizare a unui lac preistocenic. Este una din cele mai sudice mlastini oligotrofe din tara noastra, in flora careia se remarca populatiile de Drosera rotundifolia (roua cerului), un adevarat relict glaciar. Aceasta mlastina numita de localnici si “Lacul fara fund” despre care  spun  legendele populare ca ar fi un lac fara fund, iar in trecut cand animalele intrau sa se adape erau pur si simplu inghitite de acesta.
        Satul Pestenita sau “Pesteana Mica” cum i se mai spunea in trecut este ascuns intr-o vale spre apus de Pesteana, de unde si-a luat si numele. In documente este mentionat cu numele actual in anul 1733.
        Satul Poieni, sat ascuns intre munti, este micut dar foarte vechi. In anul 1360 satul era mosia Ancai Atzere, vaduva lui Mardssnai Gaspar si de la dinsa va fi trecuta la urmasii ei Stefan si Sandrin, care il aveau pana in anul 1438, cand a trecut prin donatie la familia baronului Kendefi asa cum arata doua documente din anii 1496 si 1519.     In Conscriptia din anul 1750 apare sub numele de Poieni, apartinand de Zeicani pana in 1902, cand a trecut la Stei.
    Satul Stei este asezat pe doua vai inguste. Dupa traditia locala, satul s-ar fi infiintat spre sfarsitul secolului al XVIII-lea, pana atunci fiind o parte a Densusului, a carui continuare pare a fi. Intr-un document din anul 1818, satul Stei este mentionat ca avand 370 suflete.
    Valea Fierului, ce se afla la 4 km departare de Stei, apare ca licalitate apartinatoare  a satului amintit cu 88 suflete, de unde se extragea fier si se transporta la Hunedoara, iar intre anii 1850 si 1875 au fost si topitorii de fier parasite mai tarziu. Tot aici se extrageau carbuni de pamant (mangal).

                           FILE DE ISTORIE SI IMPLICAREA DENSUSENILOR IN SCRIEREA EI

    Din marturiile batrinilor satului se aminteste faptul ca locuitori ai acestui tinut si-au adus contributia  la scrierea unor file din istorie.
    In secolul al XV-lea cnezatul Densusului avea in componenta sa 24 sate stapanite de cnezii din Densus, exclusiv sau impreuna cu alte familii cneziale, avand centrul la Densus, grupandu-se pe cursul mijlociu al raului Galbena, pe vaile afluentilor lui, precum si in intreg bazinul superior al raului Cerna, ocupand o suprafata  de 600 – 700 Kmp.
    Numerosi cnezi din Densus sau remarcat prin actele de vitejie savarsite in bataliile purtate impotriva turcilor, fiind rasplatiti cu numeroase mosii. Participarea cnezilor densuseni la apararea vadurilor Dunarii este adeverita la 1443 de regele Vladislav.
    In secolul al XVIII -lea satul este antrenat in valtoarea evenimentelor care au precedat rascoala condusa de Horea, Closca  si Crisan. Dupa publicarea patentei pentru inrolarea de noi soldati in regimentele de graniceri o multime de tarani densuseni se indreapta spre Hateg pentru a se inscrie. De asemenea au luptat pentru pastrarea libertatii, a limbii romane si a traditiilor in anii grei ai dominatiei austro-ungare.
    La Adunarea de la Alba-Iulia, de la 1 decembrie 1918 au fost prezenti si reprezentanti ai locuitorilor acestei comune care si-au unit glasul si entuziasmul cu al celorlalti romani, dorind unirea Transilvaniei cu Romania.
    Intr-un document din 1918, exista o insemnare privind lecuirea holerei; exista si o adnotare care relateaza faptul ca in anul 1914 a fost foamete mare in Tara Hategului, ciuma, precum si alte calamitati si epidemii.
    In timpul celor doua razboaie mondiale si oamenii acestor locuri au stiut sa inlocuiasca plugul si uneltele agricole cu armele participand la razboi pentru apararea gliei strabune, gasindu-si sfarsitul pe pamant strain. Pastrandu-se vie memoria acestor eroi, in anul 2005 s-a ridicat in apropierea Bisericii Ortodoxe din Hatagel un monument pe care este inscriprtionat numele acestora.

                          PERIOADA COLECTIVIZARII

    Inca din vara anului 1950 in cateva sate ale comunei Densus incepe agitatia si munca de lamurire pentru crearea Gospodariilor Agricole Colective.
    In 1951 in Pesteana au fost impartiti agitatori pe sectoare, facand munca de lamurire individuala, organizand  cercuri de discutii pentru GAC. Deasemenea a fost ales un comitet de redactie pentru gazeta de perete care a alcatuit articole despre fruntasi si codasi. Ca urmare  a cestora dar si datorita unor abuzuri in anul 1952 s-au inregistrat cereri  pentru GAC astfel:

  • la Poieni 36 de familii au facut cereri,
  • la Pestenita 21 de familii au facut cereri, dar nu a fost infiintat un GAC deoarece 9 familii au refuzat sa lucreze pamantul,
  • doua cereri au apartinut cheaburilor.

    Cu toate acestea campania de colectivizare a continuat folosindu-se de contactele personale, activisti si agitatori. Primul sat din comuna in care s-a infiintat GAC a fost Pestenita, inaugurarea facandu-se pe 17 august 1952, luand denumirea de GAC Filimin Sirbu.
    “Viata noastra a fost grea, ne-a scos pe trei care am avut case mai bune: pe mine, pe socrul meu si pe un var, in doua ore  a  trebuit sa evacuam tot; sotia mea era bolnava, am scos-o pe perne afara, fiindca n-au avut grajduri si magazii, in grajdiul meu au tinut 11 cai si un taur si in casa au facut magazie de cereale. Am fost dusi la o casa veche unde am locuit 3 ani si opt luni. Trei ani am facut mancare afara, nu aveam nici soba, iar casa o sustineau trei propte sa nu se darime. Am fost in audienta la Dej pentru clarificarea situatiei noastre, iar dupa o jumatate de an ne-am intors acasa, gasind casa mea descoperita, fara tigla, tot au furat”( Maslosan Iosif – interviu )

    Daca in 1952 si in satul Pesteana existau perspective serioase pentru infiintarea colectivului cerandu-se Comitetului Comunal permisiunea de comasare, in 1953 situatia se schimba radical, deoarece taranii au intrat in perimetru, in primavara au arat si au semanat.
    Chiar daca oamenii se aratau impotriva, autoritatile au continuat campania de colectivizare: astfel s-au tinut cursuri de agitatie, seminarii, s-a deschis un punct de agitatie dotat cu ziare, brosuri, reviste, materiale documentare, iar Gazeta de perete a avut o activitate intensa, publicand articole in care s-au oglindit lupta Partidului pentru ridicarea necontenita  a nivelului de trai precum si sarcinile ce stau in fata taranimii muncitoare pentru un trai mai bun, pentru transformarea socialista  a agriculturii.
    In 1953, pe 1 martie a fost inaugurata Gospodaria Agricola din Densus: au intrat 22 de familii cu 62 de cereri. Ca si in alte locuri, cei care au facut cereri erau tarani mai putin instariti, trebuie mentionat ca la infiintarea GAC un rol important l-a avut folosirea fortei; desi in documentele vremii nu se gaseste nimic referitor la incalcarea liberului consintamant in cazul Densususlui, memoria colectiva a pastrat foarte bine aceste detalii. Tot in aceasta perioada s-a modernizat drumul care face legatura intre Totesti si Densus, pe o distanta de 7 km, pana in centrul localitatii Densus, poduri, scoli, camine culturale, statii de autobus, iar in centrul de comuna un dispensar veterinar si un dispensar uman.
    Organizarea muncii era structurata pe ferme si brigazi, pe fiecare  sat cooperativizat, se intocmeau planuri de productie pe culturi si animale, care erau impuse prin cifre mari, foarte greu de realizat. Chiar si cei care erau angajati la stat  aveau “portie la CAP” si obligati  sa o lucreze.
    Oamenii lucrau pe brigazi de zile munca, care erau retribuite in bani si produse, dar cu o  valoare foarte mica in raport cu munca prestata. Amintim si faptul ca la inceputul fiecarui an scolar, elevii claselor V-VIII cat si cei de liceu aveau obligatia sa desfasoare o asa zisa practica agricola la recoltarea culturilor agricole ale CAP-urilor si IAS-urilor.
    Aceste forme de organizare (CAP-uri si IAS-uri), in comuna Densus, au functionat pana in decembrie 1989, cand odata cu caderea regimului communist s-au desfiintat.
    In urma acestor schimbari pamanturile au fost restituite proprietarilor care si-au ocupat vechile amplasamente, animalele existente la acea vreme in proprietatea CAP-rilor fiind impartite la populatie in functie de numarul de capete cu care au fost inscrisi in CAP, iar mijloacele fixe existente au fost vandute la licitatie cetatenilor comunei.
    In 1991 a aparut prima lege de retrocedare a terenurilor, Legea nr.18/1991 – legea fondului funciar, la care au fost inregistrate un numar de 1069 cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor si imobilelor. S-au eliberat titluri de proprietate in procent de 97%.
    
Ulterior in completarea acestei legii s-a elaborate Legea nr.1/2000 la care s-au inregistrat un numar de 84 cereri de retrocedare, solutionate in proportie de 98% si Legea nr. 247/2005 la care s-au inregistrat 217 cereri, solutionate aproape in totalitate. S-au eliberat atat persoanelor fizice cat si juridice un numar de 1272 Titluri de proprietate.
    In anul 1993 in localitatea Pestenita s-a infintat o societate comerciala “SC AGROMAMS SRL”, Pestenita avand ca obiect de activitate si prestari servicii in agricultura si care in prezent lucreaza in arenda o suprafata  de aproximativ 110 ha teren agricol, avand in dotare utilaje agricole performante, beneficiind chiar de fonduri SAPARD.

Skip to content