Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Obiective turistice

Casa Vulcanilor

Casa Vulcanilor este o construcție din pământ care spune povestea Pământului, adaptată la povestea geologică a Țării Hațegului. Este un loc unde puteți afla lucruri interesante despre vulcanii care dominau Insula Hațegului de acum 70 de milioane de ani și ale căror urme se găsesc astăzi în comuna Densuș. Construcția este una ecologică din cob, adică pământ galben, paie și apă.

Este un spațiu de vizitare și de educație non-formală realizat prin voluntariat în cadrul mai multor proiecte începute în 2014 și care a beneficiat de mai multe finanțări din partea Fundației Pentru Parteneriat și MOL România prin Programul Spații Verzi.

Muzeul Satului Hațegan Peșteana

Proprietarul colecţiei reunite sub acest nume este Anton Socaci, cunoscut printre voluntarii de la Geoparc cu numele de „nenea Antonică”. A adunat, ani la rând, tot felul de obiecte de la peşterenii care aruncau lucrurile vechi, aparent nefolositoare şi lipsite de valoare. Astăzi, casa veche cu fântână la poartă, care s-ar fi prăbuşit dacă Anton Socaci n-ar fi luat-o în grijă, este o mică bijuterie a satului de altădată şi apare în ghidurile turistice cu titulatura de „Muzeul Satului Haţegan”.

Casa are aproape 120 de ani și a aparținut unor oameni mai înstăriţi, care s-au prăpădit, rând pe rând. Alte case erau acoperite cu paie, oamenii trăiau în bordeie, dar casa devenită muzeu a fost, de la început, acoperită cu ţiglă. Inițial, Anton Socaci a vrut să facă din ea o casă de vacanţă, dar apoi a intrat în posesia multor lucruri foarte vechi și valoroase, așa că a decis că trebuie să facă un muzeu.

Turiştii care ajung la Peşteana ar trebui să știe că Muzeul satului hațegan cuprinde trei încăperi în care Anton Socaci a adunat obiectele casnice, uneltele, sculele şi bună parte dintre utilajele agricole pe care le avea o gospodărie de rând: vase pentru gătit, ulcioare, război de ţesut, piei de miel, de ied, de lup pentru îmbrăcat și decorat podelele, arme din război, monede, bancnote vechi, țesături, harpoane, burghie, fier pentru marcatul animalelor, colţare pentru opinci, costume populare, clopote pentru vite, aduse din Elveţia, lămpi din zona Austriei, dar şi o lampă rusească, Petromax, alături de arme preistorice, inclusiv pietre cioplite care erau folosite de oamenii preistorici pentru a lovi de la distanţă animale mici.

Unul dintre cele mai interesante obiecte de la Muzeul satului hațegan este sarcofagul roman, adus din vecini. Nenea Antonică Socaci spune că acesta era, cel mai probabil, destinat unei personalităţi romane, iar pe la 1.900 aparţinea familiei primarului.

Dealurile Vulcanice din Densuș

Dealurile Vulcanice din Densuș sunt o zonă geografică remarcabilă situată în județul Hunedoara, în partea de vest a României. Această zonă este cunoscută pentru peisajul său unic, format din dealuri cu origine vulcanică, care au fost modelate de-a lungul timpului prin procese erozive. Caracteristica distinctivă a Dealurilor Vulcanice din Densuș este prezența unor structuri geologice rare, precum conurile de cenușă și lavă solidificată, care mărturisesc activitatea vulcanică din trecutul geologic al regiunii.

Pe lângă valoarea sa geologică, zona este apreciată și pentru biodiversitatea sa, adăpostind o varietate de specii de plante și animale, unele dintre ele fiind specifice doar acestei regiuni. Dealurile Vulcanice din Densuș sunt, de asemenea, importante din punct de vedere istoric și cultural, în zona respectivă găsindu-se monumente și situri arheologice, inclusiv biserica din Densuș, una dintre cele mai vechi biserici de piatră din România, datând din secolul al XIII-lea.

Această combinație de caracteristici naturale, istorice și culturale face din Dealurile Vulcanice din Densuș o destinație de interes pentru turiști, cercetători și iubitori ai naturii, oferind oportunități variate de explorare și studiu.

Mlaștina de la Peșteana

Mlaștina de la Peșteana este o arie protejată de interes național care corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală, de tip botanic) inclusă în Geoparcul Dinozaurilor „Țara Hațegului”.

Cu o suprafață de 2 ha, rezervația se află pe teritoriul satului Peșteana, comuna Densuș, fiind una din cele mai sudice mlaștini oligotrofe din România, în flora căreia s-au identificat populații de roua cerului (Drosera rotundifolia) – un adevărat relict glaciar și bumbăcăriță (Eriophorum vaginatum), o specie protejată aflată pe lista roșie a IUCN.

Mlaștina de la Peșteana, sau Tăul fără fund (Com. Densuș, Țara Hațegului), este o rezervație botanică, areal protejat de categoria a IV-a, în suprafață de 2 ha, amplasată pe teritoriul satului Peșteana, reprezintă o colmatare subrecantă prin sfagmatizare a unui lac preistocenic. Este una din cele mai sudice mlaștini oligotrofe din țara noastră, în flora căreia se remarcă populațiile de Drosera rotundifolia (roua cerului), un adevărat relict glaciar. Această mlaștină numită de localnici și “Tăul fără fund” despre care spun legendele populare că ar fi un lac fără fund, iar în trecut când animalele intrau să se adape erau pur și simplu înghițite de acesta.

Merită să mergeți până la Tăul fără fund , căci însăși povestea reală a acestui loc este una interesantă. Chiar dacă nu veți găsi o mlaștină noroioasă, cum v-ați putea închipui, veți descoperi un loc unde cresc plante carnivore.

Să nu vă imaginați că plantele carnivore au tentacule uriașe și prind vietăți. Sunt doar mici “capcane pentru musculițe”, nu mai înalte de câțiva centimetri. Frunzele lor secretă o substanță lipicioasă, iar micile insecte păcălite rămân prizoniere între perișorii plantei.

Drumul de aprox. 2 km ce pornește din sat spre locația noastră este magnific. Poienile pline de flori și specii de fluturi rari și panoramele pesteȚara Hațegului vă vor încânta la maxim. Tot traseul veți avea ocazia să mâncați frăguțe pe săturate.

Biserica reformată din Peșteana

Biserica reformată din Peșteana este un monument istoric aflat pe teritoriul satului Peșteana; comuna Densuș. În Repertoriul Arheologic Național, monumentul apare cu codul 89384.03. Perioada de construcție a bisericii este incertă.

A fost menționată pentru prima dată în anul 1714. Cele două deschideri de deasupra intrării în turn puteau servi fie pentru apărare, fie pentru a manevra o poartă retractabilă. Clopotul este din 1730. Lăcașul de cult a fost întreținut de o mică congregație până la sfârșitul secolului XX, dar până în anii 2000 credincioșii au dispărut aproape complet (la recensământul din 1992 mai erau doar 3 reformați).

Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Peșteana

La mică distanță de Densuș, în mijlocul satului hațegan Peșteana – atestat, la 2 iunie 1360, prin preotul „Balk de Possana”, participant, alături de alți patru clerici hunedoreni, la un scaun de judecată în Hațeg -, se află un valoros monument istoric (HD-II-m-A-03405), anume biserica „Pogorârea Sfântului Duh”, martoră a creșterii și descreșterii puterii politico-sociale a vechilor familii cneziale locale.

Afectat de neinspirata restaurare a arhitectului Rudolf Wagner din anii 1925-1926, adept al unor transformări radicale, edificiul și-a păstrat relativ puține elemente din faza sa inițială de construcție. Alcătuită dintr-o navă dreptunghiulară (6,30 x 4,50 m), cu un turn-clopotniță (3,10 x 3,70 m) adosat pe latura sa apuseană, biserica este prevăzută cu un altar rectangular decroșat amplu, de influență romanică, semicircular la nivelul terminației sale răsăritene (2,60 x 2,20 m). Cu ocazia amintitei restaurări, vechiul tavan de bârne a fost înlocuit cu o boltă de scânduri, iar la exterior, sub cornișe, s-a executat o decorație de tencuială, alcătuită din firide circulare, având în câmpul central motive cruciforme. Incisivă a fost intervenția la turn, al cărui etaj superior a fost placat cu un decor de tencuială, de inspirație neoclasică; pe laturile sale de sud și de nord au fost construite două pridvoare inestetice, susținute de stâlpi de beton. Alte reparații au avut loc în anii 1820 și 1996.

Începuturile lăcașului sunt greu de stabilit. Prezența blocurilor masive de piatră, recuperate din zidurile unor clădiri romane ruinate, folosite ca material de construcție, a dus la formularea concluziei că monumentul a fost, la origine, un edificiu destinat cultului păgân, transformat în biserică la o dată ulterioară.

Biserica Sfântul Nicolae din Densuș

Biserica „Sfântul Nicolae” este un lăcaș de cult in localitatea Densuș, județul Hunedoara, care a servit de-a lungul timpului cultului creștin ortodox, protestant și greco-catolic, fiind una dintre cele mai vechi biserici din România, datând din secolele XII-XIII, ridicată, se pare, pe ruinele unei construcții din secolul IV d.Hr.; are plan pătrat, cu naosul străpuns de un turn, sprijinit pe o boltă și este dotată cu o adâncă absidă semicirculară; întreaga construcție este acoperită cu plăci de piatră, iar majoritatea materialului său provine de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, capitala Daciei romane (situată în apropiere); pictura murală a monumentului datează din secolul XV. Din 1991 este pe lista de monumente propuse pentru a intra în patrimoniul UNESCO. Nicolae Iorga a numit biserica „fără pereche în toată românimea”. Biserica este trecută pe lista monumentelor istorice din județul Hunedoara cu codul HD-II-m-A-03307.

Biserica Sfântul Nicolae are un plan pătrat (cca. 6 x 6 m), naosul este străpuns de un turn în jurul căruia se află un spațiu îngust acoperit cu o boltă de sprijin. Spre est se afla o adâncă absidă semicirculară, atât la interior cât și la exterior, având pe latura sudică un diaconicon de mari dimensiuni. Acoperișul întregii construcții este din plăci de piatră. Încăperi anexe au fost adăugate pe latura sudică în secolele al XIV-lea – al XV-lea. Construită din pietre romane fasonate aduse din ruinele Ulpiei Traiana Sarmizegetusa din apropiere, biserica are o înfățișare ciudată, care nu ascunde însă amprentele stilistice ale romanicului târziu. Valoroasele fragmente de pictură murală, datând din 1443, opera unei echipe de meșteri în frunte cu Ștefan, unul din primii zugravi români cunoscuți, vădesc strânse legături stilistice cu picturile de epocă din Țara Românească.

Scurt istoric
Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” este un lăcaș de cult cu o înfățișare stranie, construit din piese litice, aduse din fosta capitală romană a Daciei, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, compus dintr-un naos pătrat și o absidă cu închidere semicirculară; la interior, patru stâlpi, alcătuiți fiecare din câte două altare romane suprapuse, descriu un careu central, deasupra căruia se înaltă un turn, cu patru secțiuni distincte. Pe latura sudică a altarului s-a adăugat un diaconicon scund, boltit semicilindric; târzii sunt și pronaosul vestic, precum și coridorul sudic al navei, astăzi ruinate.

Specialiștii în arheologie medievală pledează pentru apartenența construcției la marea familie a edificiilor cneziale românești din secolele XII-XIV, cu indicarea nobililor hațegani Mușana drept ctitori ai lăcașului, care este datat în ultima treime a anilor 1200.

Preluând o ipoteză din 1775 a unui ofițer din armata austriacă, Sylvester Joseph von Hohenhausen, istoriografia bisericească susține că, la origine, lăcașul ar fi fost un monument funerar ridicat în memoria generalului Longinus (secolul II), dar încreștinat în cursul secolelor IV-V; abandonat după 568. Acoperite cu un strat de var între anii 1566 și 1720, frescele interioare sunt operă a trei zugravi diferiți ca stil și formație artistică; meșterul principal, Ștefan, semnatarul picturii din 1443, este considerat un exponent al ambianței artistice sud-carpatice, dezvoltate în jurul mănăstirii Curtea de Argeș. Cel mai vechi preot cunoscut cu numele este Dalc, participant, la 2 iunie 1360, la un scaun de judecată ținut în Hațeg.

În cea de a doua jumătate a secolului XIX, biserica s-ar fi aflat într-un stadiu avansat de degradare, iar localnicii ar fi vrut să o demoleze pentru construcția alteia noi. Biserica a fost salvată de autoritățile vremii, austro-ungare, care au declarat-o monument istoric în 1870.

Actualmente, biserica de la Densuș are două hramuri, „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Prooroc Ieremia”. Dublarea acestuia – nu se știe care a fost cel inițial – trebuie pusă în legătură cu una dintre lucrările majore de consolidare a lăcașului, care putea avea caracterul unei rectitoriri, motivându-se astfel înlocuirea primului patron spiritual al bisericii cu un altul. Dar, în acest caz, renovarea nu poate fi pusă în legătură decât cu familia locală a Mușineștilor, atestați documentar începând din secolul al XIII-lea. Edificiul este înscris pe lista monumentelor istorice românești (HD-II-m-A-03307)

Ultima actualizare: 15:01 | 7.02.2024

Sari la conținut